despre noi

Pornind de la performanță, tehnologie, și evoluție am ales ca imagine a acestui turneu robotul Mix Music Evo, o îmbinare perfectă între trecut, prezent și viitor și certitudinea că fără să ne dăm seama evoluăm prin performanță și tehnologie, iar viitorul e mult mai aproape.

Robotul Mix Music Evo, imaginea viitorului și a turneului Mix Music Evolution este parte integrată a acestui eveniment unic în România și cu siguranță vă va încanta privirea și vă va schimba felul de a percepe viitorul.

Lumea în care trăim este una cu o dinamică deosebită, în care se pune din ce in ce mai mult accentul pe performanţă. Dupa 10 ani de activitate intensă, noi, cei de la Compania Artistică Mix Music împreună cu prietenii noştri am hotărât ca este momentul să schimbăm ceva in evoluţia artistică dar şi a publicului spectator şi telespectator drept pentru care ne-am propus să dăm naştere Turneului Muzical “Mix Music Evolution”, o îmbinare excelentă între muzică, distracţie şi voie bună.

Vom organiza in fiecare week-end (vineri, sâmbătă şi duminică) spectacole impresionante cu artişti de renume de unde nu vor lipsi focurile de artificii, parcul de distracţii pentru mari şi mici, terasele cu specific românesc, magazinele cu suveniruri şi nu în ultimul rând voia bună. Ne angajăm ca în fiecare week-end singura limbă prin care ne vom inţelege să fie “limba distracţiei” şi promitem că vom duce la bun sfârşit acest angajament.
Aceste evenimente vor fi realizate de Compania Artistică Mix Music Bucureşti – Marius Gavrilă – cei care se vor ocupa de scenă, sunet, lumini, lasere, ecrane cu led-uri, generatoare electrice, artificii şi intreaga logistică.

Discuțiile sunt închise.